Articol 130km.ro: Review A1: Timisoara - Arad

130km.ro

Bine ai venit. Pe acest site gasesti informatii la zi despre proiectele de autostrazi din Romania.


Exclusiv: Review A1 Timisoara - Arad

15 august 2012. Acesta este un articol original elaborat 130km.ro

Recent am fost in vizita si pe ultimul tronson de autostrada functional, pentru care nu facusem review pe acest site: Timisoara - Arad de pe A1.


Tronsonul are o lungime de 32,3 kilometri si a fost deschis integral circulatiei in luna decembrie 2011. Acesta se continua cu centura orasului Arad (de asemenea parte a autostrazii A1), cu o lungime de 12,3 kilometri si deschisa integral circulatiei in iunie 2012.

Pana la finalizarea lotului 1 al tronsonului Timisoara - Lugoj, care reprezinta practic centura de ocolire a orasului Timisoara, intrarea pe tronsonul Timisoara - Arad se face de langa comuna Giarmata, aflata la vreo 15 km de centrul Timisoarei. Intrarea se face chiar de pe DJ 691 Timisoara - Lipova (nu faceti stanga de pe DJ 691 pentru a intra efectiv in Giarmata, cum am facut eu).

Intrarea se face printr-o serie de sensuri giratorii - unul din ele asigurand si conexiunea cu lotul 1 din Timisoara - Lugoj, inca ne-deschis circulatiei dar la care se lucra intens si se putea vedea asfaltul turnat.

Revenind la Timisoara - Arad, autostrada se prezinta in conditii foarte bune. Sigur, asfaltul nu mai are culoarea gri-inchis spre negru, asa cum ne-am obisnuit la reviewurile pentru tronsoane nou-deschise - totusi, a trecut mai bine de jumatate de an de la deschidere; insa asfaltul este impecabil. De asemenea, semnalizarile si elementele de siguranta a traficului sunt la locul lor.

Dupa clasicul model cu care ne-am obisnuit, autostrada a fost deschisa circulatiei, dar nu finalizata: lipsesc benzinariile si spatiile de parcare, iesirile intermediare, etc. Dar nu ne plangem - important este sa ajungem mai repede si mai comod intre orasele importante, iar restul sunt lucruri care se pot face pe parcurs.

Din cauza faptului ca autostrada nu este inca finalizata, limita de viteza este de 100 km/h. Acest lucru devine deja enervant - nu e nevoie de aceasta limitare, mai ales ca traficul era foarte, foarte lejer, probabil cel mai mic numar de masini pe care l-am vazut pe vreo autostrada la care am facut review (cel putin pe sensul Timisoara - Arad).

Traseul este relativ simplu si destul de drept, cel putin in prima parte a autostrazii, si traverseaza mai multe dealuri. Autostrada se incheie cu un pasaj peste o cale ferata, iar apoi se continua direct cu centura orasului Arad. Pe centura am remarcat mai multe iesiri spre oras, panouri fono-absorbante si panouri electronice cu mesaje informative/restrictii de viteza. In Arad autostrada se termina cu un nou sens giratoriu.

Concluzia? O stare de normalitate in ceea ce priveste traficul intre doua orase importante din zona de vest. Din pacate aceasta normalitate lipseste in cea mai mare parte a tarii, dar sper sa o vedem extinsa prin cat mai multe tronsoane finalizate in anii urmatori.

Click pe imaginea de mai jos pentru o galerie foto cu imagini de pe A1 Timisoara - Arad si de pe centura Arad:



Mai departe speram sa avem ocazia sa facem review pentru unele noi tronsoane de pe A1 estimate a se deschide anul acesta (Lotul 1 Timisoara - Lugoj si Orastie - Deva). De altfel, in drumul (clasic) de la Timisoara la Sibiu am remarcat lucrari intense pe mai multe tronsoane ale A1, sa speram ca ritmul lucrarilor si deschiderilor se va mentine conform graficelor anuntate. Pe curand.

130km.ro

(C) 130km.ro / Inapoi la lista de stiri si articole