130km.ro

Bine ai venit. Pe acest site gasesti informatii la zi despre proiectele de autostrazi din Romania.


Exclusiv: Review autostrazi Trimestrul II 2015

6 iulie 2015. Acesta este un articol original 130km.ro

In cele ce urmeaza facem o recapitulare a principalelor stiri din ultimele trei luni, pentru fiecare proiect de autostrada aflat in lucru in Romania:

I. AUTOSTRADA A1 (Bucuresti - Nadlac)

Bucuresti - Pitesti: Tronson deschis integral circulatiei la momentul elaborarii acestei analize.

Pitesti - Sibiu: Dupa cateva amanari a fost semnat, in sfarsit, contractul pentru actualizarea Studiului de Fezabilitate. De asemenea, a fost anuntat ca lucrarile la acest tronson ar putea incepe in 2016. Centura Sibiu este deschisa circulatiei (17,2km).

Sibiu - Orastie: Tronson deschis integral circulatiei la momentul elaborarii acestei analize.

Orastie - Deva: Tronson deschis integral circulatiei la momentul elaborarii acestei analize.

Deva - Lugoj: Lucrarile avanseaza, au fost publicate mai multe seturi de imagini noi cu stadiul acestora. Pe acest tronson sunt deschisi circulatiei doar 17km din lotul 1 la acest moment; in 2015 s-ar putea deschide diferenta ramasa in lucru pe lotul 1 impreuna cu 17km din lotul 2 si lotul 4 integral, iar in mai 2016 diferenta din lotul 2 si lotul 3.

Lugoj - Timisoara: Si pe acest traseu lucrarile avanseaza pentru lotul 2 (lotul 1 este deja deschis circulatiei). Termenul de deschidere a circulatiei pentru lotul 2 este anul 2015.

Timisoara - Arad: Tronson deschis integral circulatiei la momentul elaborarii acestei analize.

Arad - Nadlac: Si aici se lucreaza pe cei 11km din lotul 2 care nu au fost deschisi circulatiei; termenul de deschidere pentru aceasta portiune este 11 iulie 2015. Restul de 6km din lotul 2 si lotul 1 integral sunt deja deschisi circulatiei la acest moment.

II. AUTOSTRADA A3 (Bucuresti - Bors)

Bucuresti - Ploiesti: Acest tronson este deschis circulatiei pe o portiune de 55,5km. Diferenta de 6,5km ramane in continuare problematica, dupa cele mai recente stiri. Este asteptat ca o portiune de 3,2km circulatia sa fie deschisa in 2016 (lucrarile ar putea fi reluate anul acesta), in timp ce pentru restul nu exista un termen de deschidere anuntat (contractul pentru aceasta ultima portiune, de 3,3km, fiind reziliat).

Ploiesti - Brasov: Pentru mult-asteptatul tronson Comarnic-Brasov nu am avut decat o veste proasta: rezilierea contractului cu consortiul selectat. Acest tronson ramane, din nou, in aer.

Brasov - Targu Mures: Nu au aparut noutati, in afara de cateva declaratii optimiste. Pe acest tronson nu exista nicio sectiune deschisa sau aflata in lucru.

Targu Mures - Gilau: Pe acest tronson o portiune de 52km este deschisa circulatiei, iar pentru restul de 56,5km au fost semnate contracte anul acesta. Nu au aparut alte noutati in ultimele trei luni.

Gilau - Bors: Pentru acest tronson avem o noutate importanta: semnarea contractului de reluare a lucrarilor pe sectiunea Suplacu de Barcau - Bors. Durata estimata a lucrarilor este de doi ani. De asemenea, pe acest tronson se lucreaza pe portiunea Gilau - Nadasel, iar sectiunea Gilau - Mihaiesti este in stadiul desfasurarii licitatiei.

III. AUTOSTRADA A10 (Sebes - Turda)

Lucrarile avanseaza pe toate cele patru loturi, fiind publicate mai multe seturi de imagini cu stadiul lucrarilor. Termenul de deschidere ramane Iunie 2016.

IV. ALTE PROIECTE

A fost semnat un contract pentru centura ocolitoare a orasului Bacau - o parte din aceasta se suprapune cu traseul viitoarei autostrazi A7 (insa in prima etapa se va asfalta numai un sens de autostrada pe aceasta portiune). In rest, au mai aparut o serie de stiri legate de studii de fezabilitate pe diverse tronsoane de autostrada din tara si alte stiri generale legate de strategia de autostrazi. Pe autostrada A6: Lugoj - Calafat, singura portiune deschisa circulatiei raman cei 11km deschisi in decembrie 2013; nu au aparut alte stiri despre aceasta autostrada.

IV. AUTOSTRAZI FINALIZATE

Autostrazile A2: Bucuresti - Constanta si A4: Centura Ocolitoare a orasului Constanta sunt finalizate si deschise integral circulatiei.

130km.ro

(C) 130km.ro / Inapoi la lista de stiri si articole